Ştiri / | anterior | următor |
Filmtettfeszt Zilele Filmului Maghiar: succes răsunător pentru Sapientia
09.10.2017 12:00
Secțiunea competitivă numită Filmgalopp, organizată pentru a treia oară în cadrul festivalului Filmtettfeszt Zilele Filmului Maghiar, a fost dedicată anul acesta filmelor documentare. Între 4 și 8 octombrie șapte documentare – dintre care cinci realizate de foști sau actuali studenți ai instituției noastre – au intrat în competiție pentru marele premiu în valoare de 1 milion de forinți oferit de Autoritatea Națională de Media și Infocomunicații din Ungaria.
Juriul format din regizorii de film și televiziune Fekete Ibolya, Szomjas György și Boros Zoltán a descis să ofere premiul ex equo pentru documentarul animat și cu un umor subtil Babuka în iarbă (Babuka a fűben), realizat de Búzási Gyopár și filmul-portret cu iz sociografic al lui Püsök Botond, intitulat Angela.
Filmul lui Búzási Gyopár, studentă în anul I. la masterat, a putut fi vizionat pentru prima oară în cadrul evenimentului First Cut, proiecția de încheiere a anului universitar precedent, iar filmul lui Püsök Botond, care și-a terminat studiile la Sapientia în anul 2008, a rulat cu succes și la festivaluri mai prestigioase precum Astra Film Fest din Sibiu, în 2016.
Ediția din anul acesta al festivalului Filmtettfeszt a mai găzduit un eveniment la fel de important din punctul de vedere al universității Sapientia: Premiul Mânzul Șarg i-a fost oferit profesoarei dr. Pethő Ágnes. Premiul pentru întreaga carieră este oferit anual, din 2012, de Asociaţia Filmtett şi onorează o personalitate de marcă a cinematografiei maghiare care, prin activitatea sa, a sprijinit sau sprijină formarea tinerilor cineaşti transilvăneni. Anul acesta s-a întâmplat pentru prima oară – după cum a subliniat în discursul ei de pe scenă și Király Hajnal, cadru didactic al specializării de film –, că premiul i-a fost înmânat unui teoretician și în același timp, unei femei.