Ştiri / | anterior | următor |
Cum au văzut studenții noștri cea de-a 74-a ediție a Berlinalei?
07.03.2024 18:18
Henrietta Eröss (FFM3): „Anul meu 2024 a avut un început destul de încărcat, deoarece, datorită universității, am putut participa la cea de-a 74-a ediție a Festivalului de Film Berlinale împreună cu alți doi studenți. Primele zile au fost un pic confuze. De asemenea, orașul era complet nou pentru mine, așa că a trebuit să mă acomodez mai întâi cu el și cu sistemul său de transport public. Apoi a trebuit să descâlcesc sistemul festivalului. A trebuit să învăț cum să navighez între diferitele cinematografe, teatre și secțiuni, ceea ce a necesitat un pic de logistică, deoarece a trebuit să programez proiecțiile astfel încât drumul cu autobuzul între două cinematografe să dureze până la 40 de minute.
Diversitatea filmelor mi s-a părut foarte interesantă. În afară de filmele europene, am încercat să văd mai ales filme asiatice și africane. A fost interesant să observ diferențele dintre narațiunile filmelor și modul de gândire al regizorilor, dar, în același timp, au fost surprinzătoare asemănările în ceea ce privește temele abordate.
Pe lângă filme, am participat și la câteva mese rotunde și cursuri de masterclass. Un curs cu echipa de design vizual a lui Wes Anderson, unde membrii echipei au vorbit despre cum arată o filmare. Dar aș putea să menționez și discuția panelului Speaking Out: Filmul ca o cultură a memoriei, unde regizorii unei coproducții germano-tanzaneze și un regizor din Madagascar au vorbit despre experiențele lor și despre relația cu strămoșii lor și despre cum se reflectă acest lucru în filmele lor. Elevii au avut, de asemenea, ocazia de a participa la o expoziție de istorie a filmului. Această expoziție a fost dedicată în principal unor personalități și evenimente remarcabile din istoria filmului german.
Am avut norocul de a cunoaște oameni noi, regizori și operatori de imagine, care au fost încântați să împărtășească din experiențele lor, alături de filmele și spectacolele interesante. Aceștia s-au dovedit a fi oameni extrem de calzi și serviabili, bucuroși să discute despre orice și să își împărtășească experiențele. În general, a fost o experiență extraordinară și pot recomanda acest festival tuturor.”
Sára Budrala (FT2): „Plec din Berlin revigorată și motivată după 4 zile întregi de festivități. Nu aveam nicio idee că în spațiile vaste ale unui festival atât de centrat pe vedete și de renume mondial voi găsi ceva care să rezoneze cu mine, pe lângă experiența cinematografică, și că voi găsi răspunsuri la dilemele mele particulare.
O zi tipică de festival începea la ora 7:30 dimineața, când se deschidea site-ul de rezervare online a biletelor, iar eu trebuia să rezerv foarte repede filmele din ziua respectivă, deoarece biletele se epuizau în câteva minute. Am trecut de la un film la altul, iar până la sfârșitul celei de-a patra zile am parcurs aproape fiecare cartier al Berlinului cu mijloacele de transport în comun, atât de îndepărtate erau sălile de proiecție. Am vizionat scurtmetraje, un film de groază cu Hunter Schafer în rolul principal, și ne-am strecurat și la câteva premiere mondiale, unde, după proiecție, echipa ornată a defilat pe scenă și a răspuns la întrebările publicului. Peste tot, filmul a fost sărbătorit.
În cea de-a doua zi, am început seria Comon Tongues pentru tinerii autori, cu discuții publice și masterclass-uri. Pentru mine, aceste discuții au fost cele mai satisfăcătoare. Mi-a plăcut să merg la sediul HAU, unde tineri din toate colțurile lumii, majoritatea de vârsta mea, se adunau cu o oră înainte de discuții. M-am dus la prima conferință doar din curiozitate, habar nu aveam că pe scenă va fi prezentă echipa de design vizual a lui Wes Anderson. A fost fascinant să ascult experiențele echipei, care și-a ilustrat mesajul cu imagini și diagrame și a intrat în detalii atât de mici precum alegerea fontului, tipărirea mostrelor de podea și achiziționarea de mobilier pentru filmele lui Anderson. Dar au vorbit și despre gestionarea timpului și despre procesul creativ. S-a dezvăluit, de asemenea, că filmele lui Wes Anderson au un creator de miniaturi dedicat, care este esențial în alcătuirea imaginilor. Am asistat, de asemenea, la un masterclass susținut de Tsai Ming-liang, care a vorbit despre munca sa și a implicat publicul într-un dialog despre viitorul cinematografiei, ontologia filmului, apariția noilor media și impactul acestora asupra cinematografiei tradiționale. La finalul discuției, acesta a menționat și Tik-Tok-ul său preferat. Deși ține pasul cu ultimele evoluții tehnologice și a realizat multe filme care abordează moartea cinematografului, a subliniat că, pentru el, sala de cinema rămâne adevăratul cinema.
Am ascultat o discuție foarte serioasă despre puterea de vindecare a filmului documentar, în special în situații de criză. Pe scenă, o regizoare georgiană care a trăit sub opresiune brutală și s-a confruntat cu amenințări existențiale în cea mai mare parte a vieții sale și o pereche de regizori neconvenționali: un regizor palestinian și unul israelian, care împreună, îmbrățișându-și identitățile și lăsând deoparte diferențele etnice, au realizat un film despre actualul război israeliano-palestinian.
Conversația cea mai satisfăcătoare pentru mine a fost una mai puțin exotică: doi regizori (care au fost și membri ai juriului în acest an) au avut o discuție despre cum să creeze o situație bună de colaborare, un mediu sigur pentru filmare. Au vorbit despre cum ei, ca regizori, se pregătesc mental pentru filmări, ce caută pe platou și cum îl ghidează pe actor să înțeleagă rolul cât mai bine.
Am luat o mulțime de notițe în aceste conversații și, în general, am constatat că acești regizori consacrați nu erau diferiți de mine prin faptul că trebuiau să jongleze cu un factor de incertitudine mai mic atunci când făceau un film, ci pur și simplu erau obișnuiți cu rutina de a vâsli în necunoscut și puteau crea în haos, sau adesea folosindu-se de el. Ei pot face greșeli și pot pluti mai departe prin încercări eșuate până când ideea devine un film.”