Ştiri / | anterior | următor |
Proiectul de serial semnat de Katalin Besenyei a câștigat Hypewriter anul acesta
10.10.2021 12:58
Proiectul intitulat Angel Trumpets a fostei noastre studente, Katalin Besenyei, despre victimele traficului de persoane, a câștigat marele premiu al Hypewriter International Pitch Forum, organizat de Paprika Studios și RTL Hungary pentru a treia oară în 2021, în valoare de 10.000 EUR, precum și oportunitatea de a realiza episodul-pilot.
Ideea principală a proiectului de serial câștigător se concentrează pe povestea lui Anna și Jázmin, foste victime ale traficului de ființe umane, care locuiesc în prezent într-o casă aflat sub protecție din Ungaria. După ce au aflat că și sora Jasminei, Bella, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat în străinătate, cele două evadează din casă pentru a o salva, dar și pentru a se răzbuna pe mafie recâștigându-și astfel libertatea.
Din membrii juriului au făcut parte: Ildikó Enyedi, regizorul filmului Despre corp și suflet câștigător al premiului Ursul de Aur, și nominalizat la Oscar; Branko Cakarmis directorul de programe POP TV; fostul finalist Hypewriter devenit unul dintre cei mai căutați scenariști Petr Kolecko; Péter Kolosi, CEO adjunct și director de programe al RTL Ungaria, și Bence Trunkó, director de creație al Paprika Studios.
La ediția Hypewriter din acest an, au participat peste 450 de proiecte, majoritatea din regiunea Europei Centrale și de Est, dar au participat și artiști din Statele Unite, India, Brazilia, Iran, Australia sau doar Zambia. Un număr de 270 de scenariști maghiari au participat cu proiecte de seriale la această ediție conform